Frații Petreuș (Ștefan și Ion) sunt doi din cei patru frați ai familiei Petreuș (Ștefan, Ion, Ioana și Pătru), cântăreți de muzică populară, renumiți pentru cântecele din zona Maramureșului, de pe Valea Izei. S-au făcut remarcați prin numeroasele înregistrări instrumentale (dar și vocale) pe care le-au realizat și prin materiale discografice pe care le-au elaborat.
Ion Petreuș - a urmat studiile Școlii generale din Glod, Maramureș și a Școlii Populare de Artă din Baia Mare. Încă de mic copil, a învățat să cânte la fluier, apoi din vioară și din "zongoră", cum e numită în partea locului chitara obișnuită. în adolescență, a început să cânte, împreună cu fratele său Ștefan, la căminul cultural, câștigând și câteva concursuri de amatori.Ion Petreuș a decedat, pe 22 iunie 2002, în urma unui accident petrecut în curtea casei, când s-a lovit la cap și a murit apoi la secția Neurochirugie a Spitalului Județean Maramureș.
Ștefan Petreuș - este cu patru ani mai mare decât fratele său. Harul muzical l-a moștenit, de la tatăl lor, Pătru Petreuș-Codrea, "ceteraș" și constructor de viori. Tâmplar de ocazie, s-a trezit că poate fi și lutier. Ștefan Petreuș a început să cânte din vioară din fragedă copilărie. Nici nu împlinise bine 6 ani și zicea vreo 2-3 melodii. Ca să nu "scârție atâta", cum îl dojeneau cei mari, cânta mai ales când era singur. Lua cetera din cui, și așezat pe un scăunaș, în zarea focului, cânta!
În 1966 s-a angajat în orchestra de muzică populară a Ansamblului "Maramureșul" din Baia Mare, iar în anul următor, 1967, s-a angajat și fratele său, Ion.
Cu vestitul ansamblu băimărean, dar și cu alte formații artistice profesioniste și de amatori, Frații Ion și Ștefan Petreuș, au cântat în numeroase localități din țară și de peste hotare: Bulgaria, Iugoslavia, Belgia, Olanda, Egipt, Sudan, Italia, Moldova, China, etc.
Au debutat în radio și în televiziune în anul 1968, iar primul disc l-au înregistrat în 1969-1970.